În Transilvania, n-avem (suficienți) adevărați iubitori de distanțe! Îi prețuim pe cei puțini!

Articole

La Clubul Columbofil Maraton Transilvania, se apropie concursurile de distanțe mari. Aceste curse ar trebui să reprezinte pentru noi, membrii clubului, un prilej de jubilare, un climax al îndelungatei perioade de pregătire a porumbeilor pentru acest tip de competiții.

Din păcate, nu așa stau lucrurile cu toți colegii noștri. După cele câteva antrenamente fără constatarea sosirilor, câțiva au decis deja că pentru ei sezonul s-a încheiat. Deși la baza deciziei grupului amintit stau de fapt niște nemulțumiri, pentru început nu mi-a fost deloc ușor să le înțeleg modul de a privi columbofilia, atitudinea efectiv contrară celei pe drept sugerate mai sus.

Prea puțini pasionați strict de Maraton în Transilvania!

Apoi, am conștientizat faptul că situația clubului nostru nu poate fi foarte diferită de cea din zona de NV a României. Cunosc mersul columbofiliei din interiorul Arcului Carpatic, de la Reșita la Sighetul Marmației, și de la Oradea la Brașov. Cred că adevărații maratoniști din toată Transilvania ar putea fi numărați pe degetele ambelor mâini! Și mă refer strict la acei concurenți columbofili dedicați exclusiv concursurilor de distanțe lungi și foarte lungi!

Și-atunci, e de la sine înțeles că clubul nostru - singurul specializat strict pe curse de distanțe lungi în toată această arie foarte largă - nu are cum să se bucure de o popularitate ieșită din comun. Adevărul e că un procent covârșitor dintre concurenții columbofili din partea asta de țară nu sunt specializați pe o anumită categorie de distanțe. Oricât s-ar bate cu pumnii în piept, majoritatea concurează pentru că speră că pot "vâna" o cupă sau pot câștiga un pariu sau pot să-și construiască un renume pentru a vinde pui la prețuri bune.

"Falșii" vor renunța, "adevărații" vor rămâne, din pură pasiune

Mofturoșii care își refuză experiența unică a angajării păsărilor la distanțe lungi intră tot în categoria celor care nu iubesc, de fapt, aceste curse. Acest mod de a proceda - mai ales venit din partea unor mușterii ai "clubului de maraton" - e foarte dezamăgitor și mâhnește.

Dar, oarecum paradoxal, faptul că unii se autoexclud din grupul adevăraților pasionați trebuie perceput ca foarte pozitiv! E normal să răsufli ușurat când cel care te frâna, acel "factor perturbator", o ia, în sfârșit, pe un alt drum. Continui cu sentimentul reconfortant și încurajator al garanției că toți cei care pun umărul alături de tine la un anume proiect își doresc cu adevărat să atingă țelurile propuse, înfruntând orice vicisitudini!

Eforturile pe care le depun și sacrificiile pe care le fac uneori câte o mână de oameni hotărâți, chiar în columbofilie, doar dintr-o pură pasiune, sunt suprinzătoare și te pot lăsa fără cuvinte.

Corneliu Vesa

Editoriale
Noutăți

Către toți columbofilii, mesaj de suflet și îndemn la acțiune !

Dragi colegi și prieteni columbofili, ziua de 27 februarie 2016 poate constitui un moment determinant, punctul de cotitură pentru un viitor mai bun al Uniunii Columbofililor Profesioniști din România! Pe acea dată, la Târgoviște, vor avea loc alegeri pentru funcţiile Comitetului Director al U.C.P.R. Vă scriu acum pentru a vă...

Alegeri U.C.P.R. - Cristian Băiașoiu, un adevărat pasionat al porumbeilor și omul cu cele mai mari șanse pentru modernizarea Uniunii Columbofile!

Sâmbătă, 27 februarie 2016, la Târgoviște, se va desfășura Adunarea Generală a Uniunii Columbofililor Profesiniști din România. O veste excelentă e candidatura dlui. Cristian Băiașoiu pentru postul de președinte al uniunii! Uniunea Columbofililor Profesioniști este a doua organizație columbofilă ca număr de membri din România, iar dl. Cristian Băiașoiu, președinte...

F.R.S.C. Vest - Invitație la discuții pentru 2016 & Info taxe

Cluburile din vestul ţării afiliate la FRSC (din judeţele Bihor şi Satu Mare) și-au propus să organizeze în anul competiţional 2016 un plan de zbor comun. Duminică, 18 octombrie 2015, reprezentanții a 3 cluburi columbofile din vestul țării -C.S.C. Viitorul Satu Mare, C.S.C. Maraton Satu Mare și C.S.C. CMT Bihor...

FOTO - Festivitatea de premiere a C.C.M.T. - Sezonul 2014 (Beiuș, BH, 24 Ianuarie 2015)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania a organizat o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Au participat membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni au fost premiați cu cupe, diplome și medalii,...

C.C.M.T. Masă festivă la Pensiunea Mario (24.01.2015, Beiuș, Bihor)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania va organiza o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Evenimentul va începe la ora 17. Vor participa membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni vor fi...

Clubul Columbofil Maraton Transilvania - Obiective importante în 2015!

O bună cale înspre progres este stabilirea unor obiective-țintă. De asemenea, fiecărui scop țintă obisnuim să îi atașăm și câte un termen limită. Vă prezint și eu aici câteva din obiectivele pe care mă voi strădui să le ating în 2015,  în cadrul Clubului Maraton Transilvania, împreună cu colegii mei....
Interviuri/reportaje

Sus